Taximetriștii nu mai au voie să refuze curse sau să ceară bonusuri. Să nu fumeze și să aibă o ținută decentă. Să nu vorbească la telefon sau să nu asculte muzică tare. Să nu se angajeze, cu clienții, în discuții privind subiecte sensibile care ar putea să contravină principiilor, convingerilor clientului în religie, politică și domeniul sexual (…) Se instituie obligativitatea ca activitatea de taximetrie să se facă printr-un dispecerat, a declarat primarul general al Capitalei la începutul ședinței de consiliu.
De asemenea, Gabriela Firea a precizat că toți taximetriștii trebuie să ofere clienților posibilitatea de a plăti și cu cardul.
Proiectul de modificare a legii taximetriei a fost lansat la începutul lunii decembrie, ca urmare a unei întâlniri cu reprezentanții Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR). Aceștia i-au prezentat primarului general o serie de revendicări ale asociațiilor taximetriștilor licențiați, care reclamau, printre altele, concurența neloială practicată prin sistemele de aplicații online ce oferă servicii ilegale de taximetrie.